Selectează o Pagină

Hipertensiunea arterială este o afecțiune cronică, ce apare atunci când există o presiune ridicată a sângelui în artere.

Presiunea arterială este măsurată prin mișcările sistolice și diastolice. Valoarea normală a tensiunii arteriale este, în general, sub 120/80 mmHg, 120 reprezentând valoarea tensiunii arteriale sistolice și 80 reprezentând valoarea diastolică. Putem vorbi despre hipertensiune atunci când tensiunea arterială persistă la valori mai mari sau egale cu 140/90 mmHg.

Dintre alimentele-medicament, usturoiul are efect benefic la pacienții hipertensivi. Florile de păducel sunt și ele utile pentru reducerea hipertensiunii arteriale. În privința alimentației zilnice, se vor prefera mesele cu volum redus, dar mai frecvente și se vor evita alimentele greu digerabile și cele care au fost supuse unei pregătiri laborioase. Alcătuiește-ți dieta din următoarele alimente:

🔸 fructe – sunt permise toate (proaspete sau coapte, sub formă de compot, sucuri);
🔸 legume – cele sărace în sodiu și celuloză (morcovi, dovlecei, fasole verde, salată, ardei, vinete)
🔸 lactate – lapte degresat, brânză de vaci, caș slab nesărat, urdă dulce;
🔸 grăsimi – unt nesărat, smântână, ulei presat la rece;
🔸 făinoase, în cantitate limitată – griș, orez, paste, fulgi de ovăz, mămăliguță;
🔸 pâine din făină integrală, preferabil fără sare;
🔸 condimente – pătrunjel, tarhon, mărar, leuștean, dafin, cimbrul, zeamă de lămâie.

Modificări ale dietei

Reduceri semnificative ale tensiunii arteriale s-au semnalat la persoanele cu o dietă bogată în fibre, fructe și legume și la cele cu consum redus de grăsimi saturate și colesterol. Dieta săracă în fructe crește riscul de a dezvolta hipertensiune, din cauza aportului inadecvat de citrați. Aportul de potasiu este implicat și el în menținerea unor valori reduse ale tensiunii, de aceea se recomandă să mâncați alimente bogate în acest micronutrient (cartofi, pește, fructe și legume proaspete, nuci). Și calciul are un rol pozitiv în controlul valorilor tensionale. Prin urmare, mâncați multe legume și zarzavaturi cu frunze verzi și semințe de susan, foarte bogate în calciu.
Consumul de cafea și ceai este asociat cu creșteri ușoare și tranzitorii ale tensiunii arteriale, în special la vârstnici. Vinovate sunt substanțele conținute: cofeina, respectiv teofilina, care stimulează secreția de adrenalină din glanda suprarenală; aceasta va produce creșterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale și apariția palpitațiilor. Cofeina favorizează, de asemenea și depunerea de colesterol pe artere. Așadar, reduceți consumul zilnic de cafea sau – ideal – înlocuiți-o cu produse decofeinizate. Și, nu în ultimul rând, amintiți-vă de sacrificiile non-culinare care sunt absolut necesare, cum ar fi oprirea fumatului.
Probabil că regimul alimentar este factorul cel mai ușor de manipulat de către bolnavul de hipertensiune arterială. Desigur, nu e chiar ușor, dar cu puțină determinare puteți da o mână de ajutor propriului organism în lupta lui cu procesele fiziopatologice care au loc în hipertensiunea arterială.

Când apare hipertensiunea?

Diagnosticul de hipertensiune arterială nu se stabilește după o singură măsurare, cu excepția cazurilor în care valorile sunt foarte mari, de exemplu: 170-180/105-110 (în repaus). Pentru a confirma diagnosticul, sunt necesare mai multe măsurători într-un interval specific de timp. Se iau în considerare și circumstanțele fiecărei măsurători. Se știe că tensiunea arterială crește din cauza stresului, după o ceașcă de cafea sau după fumatul unei țigări. Este interesant că valorile tensiunii arteriale măsurate de medic nu reflectă întotdeauna valorile reale. Aceasta este așa-numita „hipertensiune a halatului alb” și apare din cauza prezenței medicului. Pacienții cu valori tensionale cuprinse între 140/90 și 160/100 trebuie să-și măsoare tensiunea des, pentru confirmarea diagnosticului.

Ce poți face ca să previi complicațiile?

Prima măsură în tratarea hipertensiunii arteriale este schimbarea stilului de viață. Remediile naturale pot ajuta la controlul tensiunii arteriale crescute, dar este important să discuți și cu medicul de familie despre această problemă, pentru că, netratată, hipertensiunea arterială poate deteriora organele și crește riscul apariției altor probleme medicale.